Slide
Slide

Produse filatelice

Ziua Mărcii Poștale Românești – Nave militare românești

„Apele au fost pentru omenire suma universală a tuturor virtualităților, izvorul și originea tuturor posibilităților existenței, suportul oricărei creații” scria Mircea Eliade. Istoria navigației își are începuturile în vremuri imemoriale, care sunt relatate în cartea sfântă a creștinismului, Biblia, o dată cu periplul primei corăbii construite de legendarul Noe înainte de marele diluviu. Din Arca […]

Leul Nou – 2005

Banca Națională a României (BNR), înființată în 1880, este banca centrală a României. Banca Națională este o instituție publică independentă, cu sediul central la București. Este unica instituție autorizată să emită însemne monetare, sub formă de bancnote și monede, ca mijloace legale de plată pe teritoriul țării. Moneda națională este Leul, iar subdiviziunea acestuia este

Cercetașii României

Având la origine o idee britanică ( fondator în 1907, Sir Robert Baden Powell), cercetășia a luat amploare la începutul secolului XX, cuprinzând nu numai Europa dar și celelalte continente. Dacă în 1913 apărea primul grup de cercetași români, la numai un an, în 1914, datorită activității lor creative ce atrăgeau foarte mulți tineri, ia

Viticultură

Romfilatelia, societate specializată în emiterea și comercializarea mărcilor poștale românești, lansează emisiunea filatelică intitulată VITICULTURĂ. „Patria cea veche a geto-dacilor, Tracia, era o regiune viticolă, motiv pentru care era considerată locul de naștere al zeului vinului, Dionysos”, spunea marele istoric A.D. Xenopol. Viticultura este una dintre cele mai străvechi ocupații în spațiul carpato-danubiano pontic, fapt

Sprijin pentru semeni

Primăvara anului 2005. Vestul României a fost acoperit de ape. Sunt cele mai mari inundații din ultimul secol. Zeci de sate și comune se află de peste o lună sub greutatea apei care, în unele locuri, a depășit 4-5 metri. Miile de sinistrați au fost duși departe de locurile natale. Sute de case s-au prăbușit.

EUROPA 2005 – Gastronomie

Romfilatelia, societate specializată în emiterea și comercializarea mărcilor poștale românești, lansează cu ocazia Zilei Europei o emisiune filatelică intitulată EUROPA 2005 – Gastronomie. Primul pas important în evoluția gastronomiei a fost făcut atunci când omul primitiv, întors de la vânătoare, a gătit primul fel de mâncare la focul de-abia descoperit. Primele picturi rupestre care ilustrează

Personalități Aniversări – Comemorări 2005 (II)

Romfilatelia, societate specializată în emiterea și comercializarea mărcilor poștale în România, lansează a doua parte a seriei de mărci poștale dedicată unor importante personalități de notorietate mondială. Cele cinci timbre sunt dedicate următoarelor personalități: Hans Christian Andersen (1805-1875) scriitor danez, renumit în literatura universală dedicată copiilor. A abordat aproape toate genurile literare: povești, povestiri, poeme,

Sfintele Paști 2005

Romfilatelia, societate specializată în emiterea și comercializarea mărcilor poștale în România, lansează cu ocazia Sărbătorilor Pascale, emisiunea filatelică intitulată Sfintele Paști. Sfintele Paști sau Învierea Domnului este cea mai importantă Sărbătoare religioasă a anului, de ea legându-se alte Sărbători cum ar fi Floriile sau Înălțarea. Săptămâna de dinaintea Învierii Domnului este un prilej de meditație

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search