Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
PLIANT ABONAMENT

Trenuri moderne

1631Noua emisiune de mărci poștale face parte din programul special de timbre dedicat celui de-al 23–lea Congres al Uniunii Poștale Universale, găzduit de țara noastră în 2004.

Tema aleasă, trenuri moderne, este un subiect de mare interes. Trăim într-o lume a vitezei, iar trenurile de pasageri intercity, de mare viteză și cu toate facilitățile moderne, sunt imperios necesare astăzi.
Într-o lume în care crește grija pentru protejarea mediului și pentru reducerea poluării aerului, a apei și a poluării cu zgomot, calea ferată oferă soluții optime la aceste probleme.
De asemenea, liniile feroviare sunt mai eficiente în folosirea combustibilului decât transportul pe autostrăzi și cel aerian. Activitatea economică din țara noastră se bazează foarte mult pe transportul feroviar.

Seria de mărci poștale este formată din șase timbre și o coliță dantelată care ilustrează, într-o manieră dinamică, următoarele trenuri moderne:
– “TGV” (Train à Grande Vitesse) din Franța – pe timbrul cu valoarea nominală de 6.000 lei;
– “EUROSTAR” care circulă pe rutele Paris-Londra și Londra-Bruxelles – pe marca poștală de 56.000 lei;
– “BULLET” din Japonia – pe timbrul de 4.000 lei;
– “KTX” din Coreea de Sud – pe timbrul de 10.000 lei;
– “ICE” (Inter City Express) din Germania – pe marca poștală de 47.000 lei;
– “AVE” (Alta Velocidad Española) din Spania – pe timbrul de 16.000 lei;

– “SĂGEATA ALBASTRĂ” construit de o firmă din Germania pentru România cu tehnologii și facilități moderne este reprodus pe colița dantelată. Trenul este dotat cu fotolii ergonomice, ferestre cu vedere panoramică, izolație fonică, uși cu închidere automată, iluminat ultramodern, culoare spațioase și dispune de facilități pentru persoanele cu handicap locomotor.

Data Aparitie:2004-03-11

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search