Abonează-te PLIANT ABONAMENT BINE AȚI VENIT ÎN ROMÂNIA! WELCOME TO ROMANIA! Comandă Detalii emisiune ROMÂNIA, UN TEZAUR EUROPEAN ROMANIA, A EUROPEAN TREASURE Detalii emisiune Comandă ROMÂNI GENIALI BRILLIANT ROMANIANS Detalii emisiune Comandă ROMÂNI CELEBRI FAMOUS ROMANIANS Detalii emisiune Comandă ATENEUL ROMÂN – 125 DE ANI DE LA INAUGURARE ROMANIAN ATHENAEUM – 125 YEARS SINCE THE INAUGURATION Comandă Detalii emisiune Comandă TIMIȘOARA – 800 DE ANI DE ATESTARE DOCUMENTARÃ TIMISOARA – 800 YEARS OF DOCUMENTARY TESTIMONY Detalii emisiune Comandă IAŞI, ORAŞ AL MARII UNIRI IASI, CITY OF THE GREAT UNION Detalii emisiune Comandă PĂSĂRI DIN DELTA DUNĂRII BIRDS FROM THE DANUBE DELTA Detalii emisiune Comandă

ZIUA MÃRCII POȘTALE ROMÂNEȘTI – Centenarul mãrcilor locale BISTRA

bistra_M Romfilatelia, societatea specializatã în editarea şi comercializarea mãrcilor poştale româneşti, în cadrul tematicii anuale ZIUA MÃRCII POȘTALE ROMÂNEȘTI, introduce în circulaţie emisiunea de timbre Centenarul Mãrcilor Locale Bistra.
Bistra era, la începutul secolului XX, o micã staţiune deschisã pentru turişti numai în lunile de varã, situatã la 50 km sud de oraşul Sebeş-Alba, în partea de vest a Munţilor Cindrel.
Constituitã din douã ansambluri separate de cabane („colonii”), administrate de autoritãţile forestiere, Bistra stãtea la dispoziţia celor ce doreau sã-şi petreacã vacanţele de varã în minunata lume a munţilor, într-o zonã deosebit de pitoreascã. Colonia de Jos era aşezatã pe malul pârâului Bistra, un afluent al râului Sebeş. Un urcuş abrupt, lung de 4 km, lega aceastã parte a Bistrei de Colonia de Sus, situatã la 1420 m altitudine, în apropiere de Vârful Pãltinei.
Comunicarea poştalã a micii staţiuni a fost foarte dificilã, la fel ca accesul vizitatorilor, din cauza drumurilor grele ce strãbãteau vãile cursurilor de apã cãtre Sebeş-Alba, respectiv zona muntoasã de trecere înspre Mãrginimea Sibiului.
În sezoanele de varã 1905-1906, Secţiunea din Sebeş a Asociaţiei Carpatine a Turiştilor din Ardeal (Siebenbürgischer Karpathen Verein S.K.V.) a iniţiat un transport regulat poştal şi de cãlãtori ce fãcea legãtura dintre Sebeş şi Bistra pe parcursul lunilor iulie şi august. Pentru certificarea pe corespondenţe a taxei de transport local încasatã de cãtre Poşta Bistra, S.K.V. a trecut, în 1907, la utilizarea de mãrci poştale locale proprii. Acestea au ca element de decor silueta unui brãduţ, purtând inscripţia “Bistra Post” şi denumirea în limba germanã a emitentului Secţiunea Sebeş a Asociaţiei Carpatine: “S.K.V. Sektion Mühlbach”. S-au tipãrit douã mãrci poştale locale Bistra, ale cãror valori nominale au fost de 2, respectiv 6 Heller.
Timbrele Bistra de 2 Heller au rãmas neemise din cauza creşterii taxei poştale locale de la 2 Heller la 6 Heller, la începutul verii 1907, dupã tipãrirea lor.
Timbrele de 6 Heller se cunosc utilizate efectiv în toate sezoanele de varã dintre 1907 şi 1913. Ele au fost aplicate pe trimiterile transportate de trãsura poştalã atât de la Bistra spre Sebeş, cât şi în sens invers, de la Sebeş cãtre staţiune.
Plicurile şi ilustratele circulate între cele douã Colonii ale Bistrei, era necesar sã fie francate, de asemenea, cu marca localã de 6 Heller, fiind transportate, pe jos sau cãlare, de cãtre un poştaş care îşi avea sediul în Colonia de Sus. Acesta rãspundea inclusiv de corespondenţele aduse în staţiune sau expediate cãtre oficiul din Sebeş al Poştei Bistra, administrat de comercianţi locali Michael Gündisch (1907-1908), Johann Rilki (1909-1912) şi Adolf Weissõrtel (implicat în anumite perioade din verile anilor 1909-1912, inclusiv ca agent poştal la Bistra).
Ștampilele proprii ale acestor trei comercianţi, alãturi de o obliterare ovalã a S.K.V. din 1912, sunt cele patru tipuri de anulãri poştale care pot fi întâlnite pe timbrele Bistra de 6 Heller.
Obiectele de corespondenţã francate cu acestea, în verile dintre anii 1907 şi 1913, sunt astãzi raritãţi filatelice de prim ordin. Din marca Bistra de 2 Heller se cunoaşte un singur exemplar cu obliterare localã, prezentând ştampila lui Johann Rilki.
Cele douã timbre ale emisiunii filatelice “Ziua Mãrcii Poştale Româneşti” din 2007 aniverseazã centenarul mãrcilor poştale locale Bistra.
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 50 Bani, regãsim marca poştalã localã Bistra de 6 Heller şi o imagine din Colonia de Jos, cu o trãsurã de epocã.
Timbrul cu valoarea nominalã de 2,10 Lei, prezintã marca poştalã localã Bistra de 2 Heller şi o imagine din Colonia de Sus, cu poştaşul staţiunii.
Pe fiecare dintre cele douã timbre este prezentatã sigla Asociaţiei Carpatine a Turiştilor din Ardeal S.K.V., emitentul mãrcilor Bistra şi administratorul curierului local dintre Bistra şi Sebeş-Alba.
Ilustraţia plicului „prima zi” a emisiunii prezintã o hartã cu traseul Poştei Bistra.
Imaginile din Bistra şi aranjamentul grafic al siglelor S.K.V. sunt inspirate din ilustraţiile unor cãrţi poştale de la începutul secolului XX.
Emitenta mãrcilor locale Bistra, Asociaţia Carpatinã a Turiştilor din Ardeal S.K.V., a lãsat o amprentã adâncã asupra turismului în Munţii Carpaţi, fiind cea care a înfiinţat staţiunile Pãltiniş şi Poiana Braşov şi a construit zeci de cabane importante, între care Negoiu, Bâlea, Piatra-Craiului, Preşba, Urlea, Șurian, Parâng, Omu, Bolboci, Mãlãieşti.
Mulţumim pentru buna colaborare la realizarea acestei emisiuni filatelice domnului dr. Mircea Dragoteanu, autor al lucrãrii „Istoria poştelor locale transilvane Pãltiniş- Bistra- Mãgura”(Cluj-Napoca,1998).

Data Aparitie:2007-07-18

bistra_rom

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five + ten =