Romfilatelia și Poșta Română dedică evenimentului care marchează sfințirea celui mai reprezentativ edificiu al ortodoxiei românești, o emisiune filatelică prezentată sub titlul generic Sfințirea Catedralei Naționale, ce va fi introdusă în circulație vineri,
24 octombrie a.c. Emisiunea are în componența sa o marcă poștală, o coliță dantelată, două plicuri „prima zi” și o carte poștală maximă pentru pasionații de maximafilie.
Catedrala Națională din București se înscrie în rândul celor mai de seamă și impunătoare monumente ale istoriei și credinței strămoșești. Reprezintă materializarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte legate de ființa Națiunii Române. Apărută în timpul domniei regelui Carol I, ideea construirii unei „Catedrale a Mântuirii Neamului”, susținută temeinic de Mihai Eminescu și Ioan Slavici, a stat la baza edificării unui simbol al României.
Preafericitul Părinte Daniel a oficiat slujba de punere a pietrei de temelie și a sfințirii locului destinat construirii Catedralei, la 29 noiembrie 2007.
Prima Sfântă Liturghie a fost oficiată în spațiul care mărginește fațada principală a Sfintei Zidiri, la 4 septembrie 2016 cu ocazia Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din întreaga lume (ITO).
Altarul Sfântului lăcaș, sfințit în anul 2018, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a încorporat în Sfânta Masă, lista cu numele tuturor eroilor cunoscuți din istorie (aproximativ 350.000), marcând simbolic actul zidirii, ca jertfă istorică a întregului popor român pentru păstrarea neștirbită a credinței strămoșești, pentru libertatea și independența națională câștigate prin necontenite lupte, strădanii și suferințe.
La data de 26 octombrie a.c., ziua de pomenire a Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir din Tesalonic, Catedrala Națională va fi sfințită de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Momentul special va fi dedicat, de asemenea, celebrării a 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie și actul de obținere a Independenței României.
În urma sfințirii, cea mai mare Catedrală ortodoxă din lume, cu cea mai mare catapeteasmă
a ortodoxiei, unică în lume prin dimensiunile și tehnica de realizare în mozaic, va fi deschisă publicului, credincioșii având acces permanent la slujbele liturgice.
Marca poștală a emisiunii, cu valoarea nominală de 5 Lei, reproduce imaginea unei icoane din mozaicul catapetesmei Catedralei Naționale cu imaginea Sfântului Andrei „ocrotitorul tuturor românilor”. Este Sfântul care a propăvăduit în ținuturile sciților aflați pe teritoriul Dobrogei actuale, unde credincioșii au ca loc de venerare „Peștera Sfântului Andrei”, socotită drept adăpost al apostolului și însoțitorilor săi, ca propovăduitori ai creștinismului în zonele aferente Mării Negre.
Marca poștală cu dimensiunile de (252×36 mm) a coliței filatelice, cu valoarea nominală de 30 Lei, reproduce o amplă panoramă a spațiului în care este zidită Catedrala, flancată de două imagini cu icoanele care reprezintă pe Iisus Hristos și Fecioara cu Pruncul. Măreția Catedralei, cea mai mare Catedrală Ortodoxă din lume, este reflectată simbolic de marca poștală ale cărei dimensiuni depășesc pe cele ale ultimului record filatelic publicat de Guinness World Records.
Plicul „prima zi” al emisiunii este realizat în două variante grafice, unul echipat cu timbrul emisiunii, alături de reproducerea imaginii de ansamblu a Catedralei Naționale, iar al doilea plic „prima zi” cu o grafică de detaliu a iconografiei plafonului Catedralei Naționale, echipat cu colița dantelată a emisiunii.
Romfilatelia mulțumește Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru Înalta Rezoluție și Binecuvântare, precum și reprezentanților Patriarhiei Române pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.








