Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

ROMFILATELIA PROMOTOR AL VALORILOR NAȚIONALE

Romfilatelia a avut privilegiul de a lansa emisiunea de mărci poștale Mircea cel Bătrân, 600 de ani de la moarte în Aula Academiei Române, pe 31 ianuarie 2018, în cadrul sesiunii ştiinţifice comemorative „600 de ani de la moartea domnitorului Țării Româneşti Mircea cel Bătrân (1418-2018)“.

În cadrul sesiunii științifice, au vorbit acad. Cristian Hera, Președintele Academiei Române; acad. Răzvan Theodorescu, Președintele Secției de arte, arhitectură și audiovizual; acad. Victor Spinei, Vicepreședinte al Academiei Române; acad. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității „Babeș-Bolyai”, prof. univ. dr. Ionel Cândea, membru corespondent al Academiei Române și doamna Cristina Popescu, Director General Romfilatelia.

Doamna Cristina Popescu a declarat că Romfilatelia se alătură eforturilor Academiei Române pentru revalorizarea istoriei și promovarea valorilor naționale, acestea fiind câteva dintre misiunile instituției. Domnia Sa a prezentat o serie de timbre de colecție cu imaginea domnitorului Mircea cel Bătrân, alături de elementele noii emisiuni și de panoul filatelic. În încheiere, a mulțumit Academiei Române pentru colaborare și a invitat participanții să semneze panoul filatelic, dintre care amintim: acad. Cristian Hera, acad. Răzvan Theodorescu, acad. Victor Spinei, acad. Eugen Simion, acad. Ioan-Aurel Pop și prof. univ. dr. Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române.

Panoul pregătit special pentru eveniment ilustrează statuia lui Mircea cel Bătrân, operă a regretatului sculptor Paul Vasilescu și pecetea domnitorului (1390), alături de timbrele noii emisiuni, reprezentând statuia lui Mircea cel Bătrân, colița emisiunii, pe care este reprodusă o frescă din biserica Brădet, plicul Prima zi, ce ilustrează statuia domnitorului, care poate fi găsită în municipiul Pitești, dar și o selecție de mărci poștale de colecție, după cum urmează: Straja Țării – Voievozii, Mircea cel Bătrân (1938), 550 de ani de la moartea lui Mircea cel Bătrân (1968) și 600 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului Mircea cel Bătrân (1986).

În anul 2018, an cu o deosebită însemnătate pentru România, Romfilatelia dedică o serie de emisiuni filatelice Centenarului Marii Uniri, demonstrând încă o dată că timbrul este martorul celor mai importante evenimente istorice și culturale.

Mulțumim încă o dată Academiei Române pentru sprijinul acordat și vă asigurăm că Romfilatelia va promova în continuare istoria, cultura, știința și arta României.

WordPress Image Gallery Plugin

 

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search