Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
PLIANT ABONAMENT

Romfilatelia, invitată la Opera Națională, la Sărbătoarea Zilei Culturii Naționale

București, 15 ianuarie 2023

Un spectacol grandios s-a desfăşurat aseară la Opera Națională București, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, în prezenţa celor „… care trăim în limba română”, după cum a subliniat, în deschidere, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, marcând astfel marea sărbătoare prilejuită de naşterea poetului nepereche.

Invitaţii, personalităţi politice şi culturale, alături de un public numeros, iubitor de muzică şi poezie, l-au celebrat nu doar pe poetul Mihai Eminescu, ci au adus omagiul lor Culturii Române, „unul dintre cele mai preţioase bunuri ale acestei naţiuni (…), principalul liant” al societăţii noastre, potrivit precizărilor ministrului.

Au cântat şi interpretat compoziţii celebre Corul şi Orchestra Operei Naţionale Bucureşti sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, cărora li s-au adăugat nume de top ale scenei româneşti precum Maia Morgenstern, Nicu Alifantis&Simphonicu, Ansamblul Anton Pann, Lari Georgescu, reuniţi, public şi artişti, ca într-o horă a unirii, şi fascinați de muzica frumoasă de pe ambele maluri ale Prutului, în sală fiind prezent, alături de Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, de prim-ministrul Nicolae Ciucă, de miniştri şi reprezentanţi ai celor mai importante instituţii ale ţării, şi Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

În foaierul Operei a fost expusă sculptura „Cap de copil” (bronz) purtând semnătura marelui sculptor Constantin Brâncuşi, aflată în colecţia Muzeului Naţional de Artă al României.

Felicitări, Domnule Ministru!

Felicitări organizatorilor!

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search