PRIMUL 10 OLIMPIC AL GIMNASTICII, NADIA COMĂNECI

minic 1

„Munca grea a făcut totul să fie uşor! Acesta este secretul meu!”

Nadia Comăneci

Fiecare popor are marile sale valori, iar România are un număr impresionant de personalităţi cu care se mândreşte şi ale căror realizări au trecut graniţele ţării. Una dintre aceste personalităţi este şi cea mai mare gimnastă a lumii: Nadia Comăneci.

Realizările Nadiei Comăneci au revoluţionat gimnastica mondială, şi astfel a intrat în istorie, fiind cel mai bun sportiv român al tuturor timpurilor care a fost înscris în International Gymnastics Hall of Fame, în anul 1993.

Pe 18 iulie 1976, o gimnastă de 14 ani din România, surprindea lumea sportului cu o performanţă greu de egalat: nota 10 „absolut” la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal. Afişajul electronic nu era programat să arate nota 10, fiindcă nu existau decât trei spaţii pentru afişarea notelor, aşa că pe ecran a apărut nota 1.00. Nadia Comăneci obţinea, la această ediţie a Jocurilor Olimpice, scorul perfect, câştigând trei medalii de aur la individual compus, bârnă şi paralele, o medalie de argint la echipă şi una de bronz la sol.

„Nimeni nu ştie când anume intră în istorie. Nu există manuale de specialitate în domeniu, care să-ţi spună cum să faci faţă momentului. Cum la paralele concurasem ultima, am început imediat să mă încălzesc pentru bârnă. În timp ce-mi făceam încălzirea pentru bârnă, pe panoul electronic s-a afişat nota. Un 1.00. Am continuat să mă încălzesc fără să-mi pese de ce se întâmplase, concentrată asupra următorului exerciţiu. Béla a venit lângă mine şi l-am întrebat: Dom’profesor, e într-adevăr un zece. Zâmbetul i s-a lăţit de la o urechela cealaltă şi a zis că da.”, îşi aminteşte Nadia cu nostalgie.

 

Presa de atunci titra:

S-a născut o stea! (Newsweek, 2 august 1976)

Este perfectă! (Time, 2 august 1976)

A acaparat spectacolul! (Sports Illustrated, 2 august 1976)

 

De atunci, gimnasta din Oneşti a intrat în istorie drept prima sportivă cu un exerciţiu perfect. Dacă bârna, numită şi „puntea suspinelor” este un aparat de care „fug” majoritatea gimnastelor, pentru Nadia, la Montreal, ea nu a însemnat decât un alt pas către titlul olimpic şi un nou scor perfect. Două dintre elemente îi poartă şi în prezent numele „Coborâre Comăneci” şi „Salt Comăneci”.

Nadia Elena Comăneci s-a născut la 12 noiembrie 1961 în Oneşti, judeţul Bacău şi a fost botezată după „Nadejda” „Speranţă”, eroină a unui film. Nadia a debutat la nivel naţional în anul 1970, ca membră a echipei oraşului său. În acelaşi an a început antrenamentele cu Béla Károlyi şi soţia acestuia, Márta Károlyi. La vârsta de 13 ani, prima mare reuşită a Nadiei Comăneci a fost câştigarea a trei medalii de aur şi una de argint la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia.

„Nu aveam pe cine să urmez, părinţii mei nu fuseseră sportivi, aşa că nu aveam cum să le calc pe urme. Visul meu era să mă descopăr, să aflu de ce sunt în stare, să mă capacitez şi să fiu mai bună decât celelalte”, explica ea cu sinceritate.

Până în 1981, atunci când s-a retras din activitatea competiţională, Nadia Comăneci a mai cucerit 5 medalii de aur, 3 de argint şi una de bronz la Jocurile Olimpice din 1976 şi Jocurile Olimpice din 1980 şi alte 11 distincţii de aur, 4 de argint şi una de bronz la competiţiile mondiale şi europene.

Cu ocazia aniversării anul acesta a 40 de ani de la primul 10 olimpic al gimnasticii, Romfilatelia introduce în circulaţie o emisiune specială de mărci poştale, făcându-i pe iubitorii sportului şi nu numai, să retrăiască emoţia acelei zile de 18 iulie 1976, când un copil a schimbat o lume, Nadia Comăneci.

Timbrul şi cele două coliţe ale emisiunii ilustrează sugestiv momentul 18 iulie 1976, când gimnastica olimpică a atins perfecţiunea prin executările unei copile de numai 14 ani, ce a dominat prin tehnica sa impecabilă. Pe manşeta ilustrată a coliţei emisiunii este figurat pe fundal cuvântul zece în cele şase limbi oficiale ale ONU – engleză, franceză, spaniolă, rusă, arabă, chineză. Imaginea copilei de 14 ani este adusă în prezent prin imaginea actuală a campioanei. Cele 2 coliţe aduc filateliştilor în dar două premiere – un tiraj simbolic, 2016 exemplare, sugerând marcarea în 2016 a celor 40 de ani de perfecţiune în gimnastică, cât şi două tipuri de hârtie specială, cu elemente de siguranţă, pe care cele două coliţe sunt tipărite.

 

Romfilatelia mulţumeşte Doamnei Nadia Comăneci, Fundaţiei Nadia Comăneci din România şi Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” pentru imaginile (foto din arhiva personală a campioanei) şi sprijinul documentar puse la dispoziţie pentru realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

Nadia_Comaneci_caract