Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

COSMONAUTICĂ. ANIVERSĂRI

Prezența în spațiul extraterestru poate determina apariția unor manifestări ciudate, de la gândirea deformată la senzații de dezorientare stranii.

În timp ce se îndrepta spre zona stabilită a zborului orbital, cosmonautul Gherman Titov avea impresia că corpul său se rotește prin aer. A început să se simtă astfel imediat ce nava spațială Vostok 2 s-a separat de racheta purtătoare și a ajuns în imponderabilitate. „M-am simțit brusc ca și cum aș executa o tumbă și apoi aș zbura cu picioarele în sus”, a spus el mai târziu. În realitate, nu există nici o rostogolire – sentimentul era pur și simplu o iluzie, ceva asemănător cu o experiență în afara corpului.

Pentru mulți astronauți, aceste senzații tind să dispară după câteva zile în spațiu, dar alții suferă sentimentele bulversante pe tot parcursul călătoriei lor. „Știam că stau în picioare … și cu toate acestea mă simțeam cu capul în jos, în ciuda faptului că totul era normal orientat în jurul meu” – așa a descris un astronaut experiența sa la bordul stației spațiale Spacelab.

Încercând să ilustreze fenomenul „dezorientării spațiale”, grafica emisiunii de mărci poștale Cosmonautică. Aniversări, ce va fi introdusă în circulație de către Romfilatelia la data de 14 mai 2021, își propune să inducă privitorului cât mai aproape impresia de imponderabilitate resimțită de cosmonauți.

Emisiunea celebrează împlinirea a 60 de ani de la primul zbor al omului în Cosmos (Iuri Gagarin, 12 aprilie 1961) și 40 de ani de la prima călătorie spațială la care a luat parte un cosmonaut român – Dumitru-Dorin Prunariu (14 mai 1981).

Născut la 27 septembrie 1952, la Brașov, Dumitru-Dorin Prunariu a absolvit în 1976 Universitatea Politehnică din București, cu specializarea Inginerie aeronautică. În 1978 a fost selectat pentru programul Intercosmos, un program de pregătire pentru zboruri spațiale, iar între 14 și 22 mai 1981 a participat, alături de cosmonautul rus Leonid Ivanovici Popov, la un zbor spațial la bordul navei cosmice Soiuz 40 și a petrecut o săptămână la bordul Complexului Orbital Saliut 6, realizând o serie de experimente științifice.

Filatelia românească a omagiat în repetate rânduri această performanță, cosmonautului român fiindu-i dedicate mai multe emisiuni de mărci poștale.

Prima dintre acestea a fost pusă în circulație chiar în luna mai a anului 1981. Intitulată Zborul în cosmos româno-sovietic, ea cuprindea două timbre (pe care erau ilustrate nava Soiuz 40 și, respectiv, Complexul Orbital Saliut 6) și o coliță dantelată, cu portretele celor doi cosmonauți participanți la misiune, Dumitru Prunariu și Leonid Popov.

O emisiune aniversară, care celebra împlinirea a 15 ani de la zborul cosmic al lui Dumitru Prunariu, a fost introdusă în circulație în anul 1996, cu ocazia Expoziției Mondiale de Filatelie ESPAMER ’96 de la Sevilla (Spania).

Zece ani mai târziu, în 2006, Romfilatelia a celebrat împlinirea a 25 de ani de la primul zbor în Cosmos al unui român, introducând în circulație o emisiune de mărci poștale de un tip special. Pe colița emisiunii din 1996, pe care era ilustrată figura cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu, a fost aplicat un supratipar cu folio aur pe jumătate din tiraj și cu folio argint pe cealaltă jumătate.

În 2011, Romfilatelia marca sărbătorirea a 50 de ani de la primul zbor al omului în Cosmos și 30 de ani de la zborul spațial la care a participat Dumitru Prunariu, prin emisiunea de mărci poștale COSMOS 2011. Pe timbre figurau portretele eroilor acestor două evenimente, cosmonauții Iuri Gagarin și Dumitru Prunariu.

La 10 ani de la apariția acestei emisiuni, Romfilatelia alătură din nou, într-o emisiune de mărci poștale, figurile celor doi participanți la zborul cosmic din 1981, în emisiunea Cosmonautică. Aniversări din acest an, alcătuită din două timbre, o coliță dantelată și un plic „prima zi”.

Timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei îi este dedicat primului cosmonaut al omenirii, Iuri Gagarin. Acesta este înfățișat la bordul navei spațiale Vostok cu care a zburat la 12 aprilie 1961. Silueta navei Vostok se regăsește în fundal, iar în colțul din dreapta jos, în cadrul logoului 60 (ani) Gagarin, este vizibil ecusonul de epocă al misiunii Vostok.

Al doilea timbru al emisiunii, cu valoarea nominală de 19,50 lei, îl ilustrează pe Dumitru-Dorin Prunariu în costum de cosmonaut, detalii din planurile tehnice ale rachetei Soiuz și logoul aniversar 40 (ani) Prunariu.

Colița emisiunii, cu o valoare nominală de 31,50 lei, îl ilustrează în manieră stilizată pe primul cosmonaut român, Dumitru-Dorin Prunariu, într-o sugerată stare de imponderabilitate, plutind la bordul complexului orbital Soiuz 40-Saliut 6-Soiuz T4, cu aparatul său de fotografiat.

Desenul tehnic din fundal reproduce detalii ale planurilor tehnice ale rachetei Soiuz și ale complexului orbital Soiuz 40-Saliut 6-Soiuz T4, la bordul căruia și-a desfășurat activitatea cosmonautul român timp de 7 zile, 20 ore, 41 minute și 52 secunde. Alături de perforul simulat ce sugerează orbitele spațiale, se regăsește logoul aniversar oficial al cosmonautului român – 40 (ani) Prunariu.

Pe lângă elementele compoziționale descrise mai sus ale fiecărui timbru, manșetele minicolilor înfățișează Pământul văzut noaptea din Cosmos. În colțul din dreapta jos, colecționarii tematicieni vor avea bucuria de a găsi silueta navetei spațiale americane STS-1 (Space Transportation System-1) Columbia, ce a efectuat primul său zbor în urmă cu 40 ani, la data de 12 aprilie 1981.

În același spirit al „dezorientării spațiale”, știut fiind că „în Cosmos nu există sus și jos”, ilustrația plicului „prima zi” a emisiunii înfățișează un astronaut în timpul EVA (Extravehicular Activity – activitate în afara navei spațiale), alături de cele două logouri aniversare – 40 (ani) Prunariu și 60 (ani) Gagarin.

Imaginea ștampilei „prima zi” a emisiunii conține elemente spațiale stilizate, profilul unui cosmonaut, un corp ceresc, orbite cosmice și simbolul unei rachete sub forma unui vector spațial, element des întâlnit în logourile multor agenții spațiale.

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search