Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

FLORI MELIFERE

Romfilatelia vine în întâmpinarea pasionaţilor de floră prin introducerea în circulaţie, marți, 11 iunie a.c. a emisiunii de mărci poștale „Flori melifere”.

Flora meliferă reprezintă totalitatea plantelor melifere din raza de zbor a albinelor, apicultura având ca obiectiv cunoașterea albinelor și realizarea unor producții cât mai mari și mai diversificate de miere, fiind cunoscută relația simbiotică dintre activitatea albinelor și reproducerea plantelor.

În flora României există specii de plante melifere care se remarcă printr-o producție de miere ridicată, dar și prin aspectul lor deosebit de încântător, în cadrul acestei emisiunii fiind ilustrate cele mai apreciate flori melifere aparținând teiului argintiu, salcâmului, florii-soarelui, rapiței și mărului.

Teiul argintiu (Tilia tomentosa) este un arbore foios, ale cărui flori sunt reprezentate pe timbrul cu valoarea nominală de 1,90 lei. Teiul argintiu face parte din familia Tiliaceae și este răspândit în sud-estul Europei. Cultivat în scop ornamental, teiul este foarte apreciat pentru frumusețea coroanei și pentru mirosul încântător.  În România mai este cunoscut sub numele de tei câinesc, tei de toamnă, tei bălan sau tei bun. Teiul poate fi folosit atât pentru lemnul său, cât și pentru flori și alburn, care au indicații terapeutice atât în medicina animală, cât și în cea umană.

Salcâmul (Robinia pseudoacacia) este un arbore foios, ale cărui flori sunt ilustrate pe timbrul cu valoarea nominală de 2,80 lei. Salcâmul face parte din familia Fabaceae, fiind originar din America de Nord, a fost introdus ca plantă ornamentală în parcurile din Franța în anul 1601 și în România în anul 1750. Este cunoscut sub numele de acacie, acaț, arțar, bagrin, brebene, dafin, frasin, lemn alb, magrin, salchișm sau pănar.  Este folosit în industrie pentru lemnul său foarte durabil care se păstrează bine sub apă, iar florile sunt folosite în rețete de preparare ale unor băuturi răcoritoare sau preparate de cofetărie. De asemenea, florile, frunzele și scoarța sunt folosite în terapii din medicina veterinară și umană.

Floarea-soarelui (Helianthus annuus) este reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei.  Această plantă erbacee anuală face parte din familia Asteraceae și este originară din nordul Mexicului și Statele Unite ale Americii. A fost adusă în Europa în anul 1510 și a fost folosită ca plantă decorativă în grădinile și parcurile Spaniei, Portugaliei, Franței, Belgiei și Germaniei, urmând ca între secolele XVII-XVIII să fie folosită ca plantă producătoare de semințe pentru ulei.

În România este cunoscută și sub numele de ierboaie, ochiul-soarelui, pantonea, ruja-soarelui, sora-soarelui sau rumăniță mare.  Floarea-soarelui are multiple întrebuințări, fiind introdusă în cultura alimentară pentru ulei sau furaje și întrebuințată în terapii ale medicinei umane și veterinare, precum și în agricultură pentru proprietățile sale de îngrășământ natural, căpătate după ardere.

Rapița (Brassica rapa subsp. oleifera) este reprodusă grafic pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei. Plantă ierbacee anuală, care face parte din familia Brassicaceae, este cultivată încă din Antichitate de popoarele din jurul Mării Mediteraneene și în Orientul Apropiat, ajungând să fie răspândită în India și în țări din Asia.

Este folosită în industrie pentru producția de ulei și pentru furajele animalelor, iar datorită proprietăților sale vindecătoare este folosită și pentru tratamentele medicale umane și veterinare.

Mărul (Malus domestica), ale cărui flori sunt ilustrate pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei, este un arbore ce face parte din familia Rosaceae, fiind cultivat pe glob în peste 10.000 de soiuri. Mărul poate avea o longevitate de până la 150 de ani, în funcție de portaltoi. În multe culturi, este văzut ca un pom al vieții, florile lui vestind sosirea primăverii.  Este utilizat în industria alimentară pentru fructele sale dulci, iar din lemnul său se fabrică diferite obiecte de mobilier. Mărul este cunoscut și pentru proprietățile sale terapeutice, fiind folosit atât în medicina umană, cât și în cea veterinară.

Romfilatelia mulţumeşte Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” a Universității din București și Institutului de Biologie București al Academiei Române, pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 232 exemplare și este echipat cu blocul emisiunii (conținând cinci timbre nedantelate și un simbol grafic tematic înscris în perfor hexagonal), precum și setul de două plicuri „prima zi”, având ștampila „prima zi” aplicată în clar cu folio. Fiecare element este numerotat de la 001 la 232.

Emisiunea de mărci poștale „Flori melifere” va fi disponibilă începând de marți, 11 iunie 2019, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice:

Tel: 021 / 337 24 42

pr@romfilatelia.ro

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search