Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

Filatelia românească sărbătorește 140 de ani de umanitate – Crucea Roșie Română

Poza 9Luni, 4 iulie 2016, Palatul Elisabeta a fost gazda manifestării aniversare dedicate Societății Naționale de Cruce Roșie din România, la împlinirea a 140 de ani de la înființarea organizației.

Printre invitații prezenți la evenimentul desfășurat în curtea palatului s-au numărat
Sergiu Nistor, consilier prezidențial, E.S. Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, Adrian Curaj, ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București, personalități ale societății civile, culturale și artistice, voluntari ai Crucii Roșii Române, precum și reprezentanți mass-media.

Ceremonia a debutat cu intonarea imnului regal, momentul fiind urmat de alocuțiunea ASR Principesa Margareta, Custodele Coroanei și președintele Societății Naționale de Cruce Roșie din România, care a transmis un scurt mesaj cu ocazia aniversării organizației.

„Societatea Națională de Cruce Roșie din România împlinește 140 de ani. Familia Regală a stat alături de Crucea Roşie Română încă de la fondarea sa, la 4 iulie 1876, în timpul domniei Regelui Carol I”, a declarat Alteța Sa Regală, continuând cu câteva cuvinte despre activitatea din prezent a organizației: „Astăzi, voluntarii noștri continuă cu pasiune și devotament misiunea înaintașilor lor, în spiritul Principiilor Fundamentale ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie. […] Am speranța că generațiile viitoare vor duce mai departe această menire cu simț de răspundere și generozitate.”

Directorul Crucii Roșii Române, Ioan Silviu Lefter, a preluat cuvântul transmițând invitaților că, de 140 de ani, organizația desfășoară o activitate umanitară neîntreruptă, acest lucru fiind posibil cu sprijinul voluntarilor și partenerilor care duc mai departe misiunea Crucii Roșii Române: „Este un moment istoric pe care se cuvine să-l cinstim cu respect și în deplină recunoștință față de toți cei care de-a lungul acestei istorii s-au implicat cu devotament și cu spirit de sacrificiu pentru îndeplinirea misiunii umanitare a Crucii Roșii, aceea de a alina suferința umană.”

„An de an, istoria Crucii Roșii Române s-a împletit cu istoria României, a înfruntat provocările vremurilor, slujind umanitatea în cele mai vulnerabile momente. […] În tot acest timp, Societatea Națională de Cruce Roșie din România și-a păstrat neatinse valorile sale fundamentale: umanitate, imparțialitate, neutralitate, independență, voluntariat, unitate și universalitate”, a continuat Ioan Silviu Lefter. În încheiere, directorul Crucii Roșii Române a transmis un îndemn tuturor celor prezenți la ceremonie, acela de a susține și sprijini activitatea organizației și pe viitor: „Crucea Roșie este în România un simbol datorită căruia oamenii se simt în siguranță.”

Răspunzând invitației de a se alătura festivității dedicate Crucii Roșii Române, Romfilatelia a fost onorată să marcheze, prin specificul activității sale, acest moment aniversar din istoria organizației, celebrând misiunea umanitară a acesteia printr-un întreg poștal aniversar, realizat într-o concepție grafică și artistică deosebită.

„Vă mulțumesc pentru onoarea de a fi prezenți, în numele instituției Romfilatelia, la acest important eveniment aniversar. Astăzi marcăm cu emoție 140 de ani de umanitate a Crucii Roșii Române, moment ce va fi recunoscut de acum și în colecțiile numeroșilor oameni care împărtășesc pasiunea de a colecționa timbre, prin plicul de corespondență aniversar realizat cu acest prilej.”, a afirmat Cristina Popescu, directorul general Romfilatelia

Directorul general al Romfilatelia a continuat adresând câteva cuvinte despre mărcile poștale realizate de-a lungul timpului, care au cinstit misiunea Crucii Roșii Române, primele astfel de timbre fiind emise acum 75 de ani: „Încă din anul 1941, mărcile poștale au marcat evenimente importante ale istoriei, în care Regina Maria a fost alături în permanență, cu sufletul și prezența sa, de cei nevoiași. Emisiunile de mărci poștale au înregistrat în timp aceste evenimente importante și, nu în ultimul rând, menționez emisiunea care a fost lansată în anul 2011, prilej cu care am sărbătorit tot o aniversare a organizației, respectiv 135 de ani de la înființarea Societății Naționale de Cruce Roșie din România.”

În încheierea momentului filatelic, Alteța Sa Regală Principesa Margareta, Custodele Coroanei, și directorul Crucii Roșii Române au fost invitați să semneze panoul filatelic dedicat sărbătoririi a 140 de ani de activitate umanitară a Societății Naționale de Cruce Roșie din România, cu acest prilej oaspeții putând viziona și admira întregul poștal aniversar.
Totodată, cei doi semnatari au primit din partea Romfilatelia un tablou cu minicoala emisiunii de mărci poștale Ia românească, tezaur național, înfățișând-o pe Regina Maria într-o altă ipostază, aceea de susținătoare a culturii și tradițiilor românești, aceasta fiind reprezentată într-un costum popular din județul Dolj.
Romfilatelia, prin misiunea pe care și-a asumat-o, aceea de tezaurizare a mărcilor poștale românești, a devenit, de-a lungul timpului, un mesager important al valorilor identitare, înscriind în patrimoniul filatelic național evenimente de marcă și contribuind astfel la îmbogățirea tezaurului de valori și simboluri naționale.

WordPress Image Gallery Plugin

Galerie video



 

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search