Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

Romanian:

 

Pentru a onora performanța unei mari jucătoare de tenis, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale Simona Halep, un campion de marcă. Timbrul emisiunii de mărci poștale reproduce o secvență dintr-un meci al Simonei Halep, iar colița dantelată ilustrează momentul ridicării triumfale a trofeului cucerit la Roland Garros.

Simona, locul 1 WTA, cucerește Parisul și își adjudecă primul turneu de Grand Slam din cariera sa de jucătoare profesionistă, la 40 de ani distanță de succesul altei românce, Virginia Ruzici, și la 10 ani de la victoria obținută la junioare, învingând-o, într-un meci fantastic, pe americanca Sloane Stephens cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1.

Simona Halep s-a născut la 27 septembrie 1991, la Constanţa. Cu un palmares impresionant, tânăra jucătoare a pus pentru prima dată mâna pe racheta de tenis la vârsta de 4 ani, fiind antrenată de fratele ei mai mare. Doi ani mai târziu, la 6 ani, Simona practica deja zilnic acest sport. Au urmat ani de pregătire asiduă, tenisul solicitând rezistenţă fizică, echilibru, dexteritate, flexibilitate, coordonare, concentrare și forţă.

În competițiile internaționale a debutat în 2008, când a reușit să câștige turneul de junioare din Italia și Roland Garros-ul dedicat juniorilor, într-o finală 100% românească, învingând-o pe Ana Bogdan. A urmat turneul de la Kristinehamn (Suedia), dar și proba de dublu a turneului feminin Futures de la București, alături de Ionela-Andreea Iova.

Simona a reprezentat România în 17 întâlniri pe echipe în cadrul Cupei Federaţiei, unde prima dată a fost selecționată în 2010, disputând 27 de meciuri la simplu și dublu. În 2016 a fost la un pas de Semifinala Cupei Federației, alături de echipa României.

Cariera jucătoarei de tenis Simona Halep a cunoscut o ascensiune spectaculoasă începând cu anul 2013, pe care l-a încheiat pe poziția 11 în clasamentul WTA.

De-a lungul activității sale sportive, până la câștigarea trofeului Roland Garros 2018, Simona Halep a câștigat alte 17 turnee WTA la simplu (șase în 2013, două în 2014, trei în 2015, trei în 2016, unul în 2017, două în 2018), dintre care cele mai importante fiind turneele Premier Mandatory de la Indian Wells și Madrid.

După alte trei finale de Grand Slam – două la Roland Garros (2014, 2017) și una la Australian Open (2018), Simona Halep a câștigat turneul de Grand Slam de la Roland Garros (9 iunie 2018), devenind cel mai important trofeu al carierei de până la acel moment.

Alte premii importante până la câștigarea trofeului Roland Garros 2018 sunt cele de categorie Premier de la Montréal, New Haven, Connecticut, Moscova, Doha, Dubai, precum și cel de la turneul de la Sofia. Simona Halep a acumulat până la câștigarea trofeului Roland Garros 2018 peste 31 săptămâni de număr 1 mondial.

Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a acordat Simonei Halep, în ianuarie 2015, pentru rezultatele deosebite obţinute în 2014, titlul de „Sportivul anului”. În 2014, jucătoarea română de tenis s-a situat pe locul al treilea în clasamentul celor mai buni sportivi din Balcani, întocmit de agenţia bulgară BTA.

De asemenea, Simona Halep a fost desemnată, doi ani la rând, în 2014 și în 2015, de către WTA, cea mai populară jucătoare, contul său de jucătoare fiind cel mai „accesat” pe site-ul circuitului profesionist feminin, wtatennis.com. În semn de recunoaștere și apreciere a performanţelor sale sportive, Halep a fost desemnată cetăţean de onoare al municipiului Constanţa și al orașului Bușteni, în 2014, iar în 2018 și al municipiului București, capitala României.

După câștigarea Roland Garros-ului dedicat juniorilor, în 2008, Simona a făcut o promisiune. După 10 ani, Simona Halep și-a ținut promisiunea și a adus acasă, în România, trofeul turneului de la Roland Garros. Felicitări, SIMONA!

Emisiunea de mărci poștale Simona Halep, un campion de marcă va fi disponibilă începând de miercuri, 29 august 2018, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată de plicul prima zi și cartea poștală maximă, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 14 timbre, minicoala de 4 timbre cu manșetă ilustrată și coliţă dantelată.

 

English:

 

To honour the performance of a great tennis player, Romfilatelia introduces into circulation the postage stamp issue Simona Halep, a landmark Champion. The stamp of the issue reproduces a sequence from a match played by Simona Halep, and the perforated souvenir sheet illustrates the moment of the triumphant rise of the Roland Garros trophy.

Simona, WTA number 1 ranked player, conquers Paris and wins the first Grand Slam tournament from her professional career, 40 years away from the success of another Romanian female player, Virginia Ruzici, and 10 years after winning the competition for juniors, defeating, in a fantastic match, American Sloane Stephens with score 3-6, 6-4, 6-1.

Simona Halep was born on September 27th, 1991, in Constanta. With an impressive record, the young player first put her hand on the tennis racket at the age of four, being trained by her elder brother. Two years later, in her age of six, Simona was already practicing this sport on a daily routine. Years of hard training followed, tennis demanding physical strength, balance, dexterity, flexibility, coordination, concentration and strength.

She made her debut in international competitions in 2008, when she managed to win the juniors tournament in Italy and the Roland Garros dedicated to junior players, in a 100% Romanian final, defeating Ana Bogdan. The tournament in Kristinehamn (Sweden) followed, as well as the doubles within the Futures women’s tournament in Bucharest, alongside Ionela-Andreea Iova.

Simona represented Romania in 17 team meetings at the Federation Cup, where she was first selected in 2010, disputing 27 single and double matches. In 2016, she was one step away from the Fed Cup Semifinal, along with the Romanian team.

The career of the tennis player Simona Halep has seen a spectacular climb as of 2013, year ended on 11th position in the WTA rankings.

Throughout her sports career, until winning the 2018 Roland Garros Grand Slam Tournament, Simona Halep won another 17 WTA singles tournaments (six in 2013, two in 2014, three in 2015, three in 2016, one in 2017, two in 2018) of which the most important being Premier Mandatory tournaments from Indian Wells and Madrid.

After another three Grand Slam finals – two at Roland Garros (2014, 2017) and one at the Australian Open (2018), Simona Halep won the Roland Garros Grand Slam Tournament (June 9th, 2018), becoming the most important trophy of her career until that time.

Until winning the 2018 Roland Garros Grand Slam Tournament, other major prizes include the Premier of Montreal, New Haven, Connecticut, Moscow, Doha, Dubai, as well as the tournament in Sofia. Until winning the 2018 Roland Garros Grand Slam Tournament Simona Halep accumulated over 31 weeks as world Number 1.

The Romanian Olympic and Sports Committee (ROSC) awarded Simona Halep, in January 2015, the title of “Sportsman of the Year” for the outstanding results achieved in 2014. In 2014, the Romanian tennis player was third in the ranking of the best athletes in the Balkans, prepared by the BTA Bulgarian agency.

Also, Simona Halep has been nominated, for consecutive two years, namely in 2014 and 2015, by WTA, the most popular player, her player account being the most “accessed” on the women’s professional circuit website, wtatennis.com. In recognition and appreciation of her sporting performances, Halep was appointed honorary citizen of the cities of Constanta and Busteni in 2014, and of the city of Bucharest, the Capital of Romania, in 2018.

After winning the Roland Garros for juniors, in 2008, Simona made a promise. After 10 years, Simona Halep kept her promise and brought home, to Romania, the Roland Garros trophy. Congratulations, SIMONA!

The new issue will be available on Wednesday, August 29th, 2018, in Romfilatelia’ own shops network in Bucharest, Bacau, Brașov, Cluj-Napoca, Iași and Timișoara and online on https://romfilatelia.ro/store/. The postage stamp issue is completed by a First Day Cover and a maxicards, as page composition there were used a sheet of 14 stamps, minisheet of 4 stamps with illustrated border and perforated souvenir sheet.

 

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search