ROMFILATELIA ȘI PRIMĂRIA COMUNEI DUMBRĂVENI, PARTENERI AI FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL „GRIGORE VIERU” DE LA PERERITA

În data de 15 februarie 2020, Primăria Dumbrăveni, județul Suceava, în parteneriat cu Romfilatelia, a organizat ediția a V-a a „Festivalului Internațional Grigore Vieru”.

Evenimentul a avut loc în Pererita, satul natal al lui Grigore Vieru, și au fost prezente personalităţi marcante ale vieţii culturale şi nu numai: Ion Tighineanu, Președintele Academiei de Științe a Moldovei și Boris Gaina, Vicepreședinte al Academiei de Științe a Moldovei, Gheorghe Flutur, Președintele Consiliului Județean Suceava, Viorel Seredenciuc, Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Dorin Alexandrescu, Primarul Municipiului Dorohoi, Nistor Tătar, Primarul Municipiului Rădăuți și inspectori culturali.

În cadrul manifestării, a fost lansat întregul poștal dedicat de către Romfilatelia acestui eveniment. A reprezentat un prilej de evocare a rolului major al lui Grigore Vieru în poezia românească și de peste Prut.

Panoul lansat cu ocazia acestei ediții a festivalului a fost prezentat de către Ioan Pavăl, Primarul Comunei Dumbrăveni, Membrilor Academiei de Științe Republica a Moldovei, invitaților prezenți și presei din mass-media.

În fotografia inscripționată pe panoul de lansare este surprins un moment de familie al lui Grigore Vieru, alături de fiul sau, Călin, însoțit de un epitaf pe care l-a scris în anul 2008 : „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi”.

De asemenea, întregul poștal este dedicat ”În memoriam Grigore Vieru, Poet al Neamului RomânescMembru corespondent al Academiei Române din 1993”, în cadrul căruia a fost inserată una dintre celebrele sale poezii „Pentru ea”:

 

Dumnezeu prima oară,

Când a plâns printre stele,

El a plâns peste Țară

Cu lacrima limbii noastre !

 

S-a menționat faptul că Grigore Vieru a fost unul dintre poeţii basarabeni care şi-a edificat creaţia pe trainicul fundament eminescian, cultivându-l cu veneraţie. Se poate identifica în creaţia poetului un eminescianism manifest, rod al receptării estetice a operei predecesorului, dar şi unul latent, expresie a unei structuri sufleteşti şi sensibilităţi similare.

Un cuvânt despre poetul Grigore Vieru produce emoţie, trăire firească impusă dincolo de toate ce se produc în viaţă, împreună cu alţi creatori iluştri, reprezintă o şcoală poetică, în care poezia este chiar viaţa şi sufletul omului.

Marca poștală rămâne mesager universal al diplomației culturale, printr-o argumentare care o definește ca o îmbinare între cultură, istorie, literatură și tot ce înseamnă reprezentativitatea țării, fiind parte a unui mesaj de comunicare eficientă în spațiul cultural public.