Romfilatelia și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, promotori ai culturii și tradițiilor românești

Miercuri, 9 martie 2016, Romfilatelia a primit la sediul său vizita unei delegații a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, partener al societății și important susținător al tradițiilor și simbolurilor vieții satului românesc.

Instituția a fost reprezentată prin doamna Conf. Univ. Dr. Paula Popoiu, manager, și doamna Iuliana Grumăzescu, director Comunicare, Educație Muzeală, în cadrul vizitei având loc discuții despre viitorul proiect filatelic pe care Romfilatelia și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” îl vor realiza în luna mai a anului curent.

Piloni ai culturii naționale și veritabili promotori de valori și simboluri românești, cele două instituții vor continua astfel tradiționalul parteneriat printr-un
nou proiect filatelic, ce va fi dedicat aniversării a 80 de ani de la înființarea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Cu acest prilej, va fi inaugurată Casa Germană, un nou monument arhitectural ce se va situa pe Aleea Minorităților din cadrul Muzeului. Ambele momente vor fi marcate printr-un eveniment ce se va bucura de prezența a numeroase oficialități române.

În cadrul vizitei au fost discutate aspecte privind realizarea viitorului proiect, precum abordarea tematicii și concepției grafice a elementelor filatelice.

Reprezentanții Muzeului au admirat cu acest prilej întreaga gamă de produse marca Romfilatelia, de la panouri de expoziție la produse filatelice speciale, care s-au materializat în importante instrumente de promovare a tezaurului cultural, artistic şi istoric al României.

Vizita s-a încheiat cu felicitări adresate echipei Romfilatelia pentru munca și pasiunea ce se regăsesc în timbrele românești, doamna director Popoiu inserând câteva gânduri în cartea de onoare a societății: „Cu cea mai mare admirație și prețuire pentru minunile văzute astăzi și pentru munca celor care le-au dat viață”.