Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

ROMFILATELIA A LANSAT UN ÎNTREG POȘTAL DEDICAT CRITICULUI DE ARTĂ MIRCEA MARTIN

Continuăm și în acest an tradiția de a celebra mari personalități ale vieții culturale, români care și-au câștigat un loc în paginile cărților de istorie. În acest sens, joi, 18 ianuarie 2018, Muzeul Național al Literaturii Române a găzduit un nou eveniment din seria Oameni, fapte și valori, în cadrul căruia Romfilatelia a prezentat un întreg poștal dedicat criticului literar Mircea Martin.

Printre participanții la acest eveniment s-au numărat acad. Eugen Simion, Acad. Maya Simionescu, prof. univ. dr. Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române, prof. dr. Lucian Chișu, conf. univ. dr. Mireille Rădoi, Director General al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” ș.a.

Conf. univ. dr. Ioan Cristescu, Directorul Muzeului Național al Literaturii Române, a fost gazda evenimentului de lansare a întregului poștal dedicat criticului de artă și a deschis evenimentul felicitând invitatul de onoare.

Au luat cuvântul acad. Eugen Simion și prof. univ. dr. Mircia Dumitrescu, care au salutat efortul criticului literar Mircea Martin de a păstra identitatea națională într-o lume a globalizării și l-au felicitat pe acesta pentru întreaga activitate.

În continuare, doamna Cristina Popescu, Director General Romfilatelia, a subliniat importanța oamenilor de litere, a scriitorilor, a criticilor literari și a oamenilor de știință, care au fost si vor continua să fie aduși în atenția publicului pentru realizările deosebite. Această temă este prezentă în filatelie de foarte mult timp și se dorește o continuitate a emisiunilor filatelice de acest gen, care să promoveze valoroasele personalități contemporane.

Prof. univ. dr. Mircea Martin s-a declarat onorat de inițiativa Romfilatelia și a mulțumit întregii echipe. Domnia Sa a amintit despre evenimentele anterioare din seria Oameni, fapte și valori, fiind bucuros să descopere că unui număr mare de personalități, unele chiar prezente pentru a-l susține, le-au fost dedicate întreguri poștale.

Prof. univ. dr. Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române din anul 2014, o personalitate distinsă a culturii contemporane, este unul dintre intelectualii care au contribuit la dezvoltarea și promovarea literaturii, reușind să consolideze locul României pe harta culturală a lumii.

În încheierea evenimentului, invitații au fost poftiți să semneze panoul filatelic dedicat prof. univ. dr. Mircea Martin.

Mulțumim organizatorilor, cât și invitaților, pentru reușitul eveniment și dorim să vă asigurăm pe această cale că vom continua activitățile Romfilatelia menite să marcheze personalități și sperăm că veți fi alături de noi în continuare, pe parcursul unui an cu o deosebită semnificație istorică.

Romfilatelia, prin conceptul Oameni, fapte și valori, a introdus în circulație o serie de întreguri poștale dedicate unor personalităţi de excepţie care s-au remarcat prin talent, inteligenţă şi dedicare, excelând în domenii precum artă, medicină, filosofie, istorie etc. Aceşti reprezentanţi de valoare sunt creatori şi păstrători ai geniului românesc.

WordPress Image Gallery Plugin
Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search