Colecții anuale

2019 2018 2017 2016 2015 2014 2013 2012 2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004


Europa 2004 (vacanță)

Fiecare dintre cele două mărci poștale este tipărită într-un bloc de patru timbre identice. Ce alt subiect poate fi mai plăcut pentru stimularea “efortului” profesional decât “VACANȚA”? Deși aceste două noțiuni sunt antonimice, artistul plastic de renume internațional Devis Grebu s-a decis, nu numai să accepte această provocare semantică, dar și s-o aprofundeze, transpunând-o în plan grafic cu o abnegație dublată de plăcere. Ca…

Cinegetică – a 51-a Adunare Generala a C.I.C

CONSILIUL INTERNAȚIONAL AL VÂNĂTORII ȘI CONSERVĂRII VÂNATULUI(CIC) este o organizație nonguvernamentală a cărei misiune este de a conserva resursele naturale printr-o folosință rațională, după reguli bine stabilite. Organizația a fost fondată în 1930, la Paris, de către vânătorul francez Maxim DUCROCQ alături de reprezentanții altor 28 de țări. România este una dintre cele patru țări inițiatoare ale acestui organism internațional și este reprezentată de…

Moda Secolului XX

Această serie este formată din şase timbre se-tenant şi trei viniete care prezintă evoluţia modei din perioada 1941-2000. Moda a fost un barometru al schimbărilor sociale, iar noile valori şi atitudini ale secolului au fost reflectate foarte clar de felul în care femeile s-au îmbrăcat. În timpul celui de-al II-lea Război Mondial era o lipsă acută de materiale şi, ca urmare, hainele au devenit…

90 de ani de la fondarea Comitetului Olimpic Român

Anul acesta, Comitetul Olimpic Român (COR) sărbătorește 90 de ani de la fondare. Pe primul timbru al blocului este ilustrat portretul baronului Pierre de Coubertin (1863-1937), părintele Jocurilor Olimpice moderne și membru fondator al Comitetului Olimpic Internațional (CIO). Acesta a fost președintele acestui comitet timp de 29 de ani, în perioada 1896-1925. În 1896, Pierre de Coubertin a organizat primele Jocuri Olimpice moderne, la…

2004 – România membru NATO

Tratatul Alianței Nord-Atlantice a fost semnat la Washinton pe data de 4 aprilie 1949, punându-se astfel bazele unei Alianțe de 12 națiuni independente, în scopul apărării reciproce. Alte patru țări europene au aderat la acest tratat între anii 1952 și 1982. La data de 12 martie 1999, Republica Cehă, Ungaria și Polonia au fost binevenite în Alianță, care numără în prezent 19 membri. Rolul…

Trenuri moderne

Noua emisiune de mărci poștale face parte din programul special de timbre dedicat celui de-al 23–lea Congres al Uniunii Poștale Universale, găzduit de țara noastră în 2004. Tema aleasă, trenuri moderne, este un subiect de mare interes. Trăim într-o lume a vitezei, iar trenurile de pasageri intercity, de mare viteză și cu toate facilitățile moderne, sunt imperios necesare astăzi. Într-o lume în care crește…

Sfintele Paști

Romfilatelia S.A. pune în circulație o emisiune de mărci poștale formată dintr-un timbru cu valoarea nominală de 4.000 de lei dedicată Sfintelor Paști. Celebrarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști) este principala sărbătoare creștină a anului bisericesc. Sărbătoarea nu are dată fixă dar, prima zi de Paști este plasată întotdeauna într-o duminică. Importanța ei este subliniată în practica religioasă de o lungă perioadă…

Al 23-lea Congres UPU – București 2004, România

Acestă emisiune este formată din două mărci poștale dedicate celui de-al XXIII-lea Congres al Uniunii Poștale Universale (UPU) care va avea loc la București în anul 2004. României îi revine onoarea de a fi prima țară Est Europeană care găzduiește acest eveniment major ce are loc o dată la 5 ani. Creată în 1874 prin Tratatul de la Berna, Uniunea Poștală Universală (pe atunci…

Ziua indrăgostiților (Valentine’s Day)

Istoria acestei zile și a patronului ei, Sfântul Valentin, este învăluită în mister, dar știm că februarie era demult considerată o lună a dragostei. Ea își are geneza încă de pe vremea romanilor. O legendă povestește că în timpul împăratului Claudius exista un preot creștin cu numele Valentin. Crezând că bărbații necăsătoriți sunt soldați mai buni decât cei cu soții și familii, împăratul Claudius…

550 de ani de la nașterea lui Amerigo Vespucci

Viața lui Amerigo Vespucci este învăluită într-un oarecare mister și informațiile rămase peste trecerea veacurilor sunt puține. Se pare că s-a născut în 1454 la Florența (Italia) și a primit o educație umanistă. A lucrat o perioadă pentru Lorenzo și Giovanni de Medici care l-au trimis la Sevilla unde a intrat în contact cu lumea navigației. Numărul voiajelor pe mare și perioadele în care…