Mihai Eminescu omagiat de timbrul românesc în cadrul Festivalului Literar de la Dumbrăveni

Ajuns la al 12-lea an de existenţă, aflat într-o continuă dezvoltare, ediţia din acest an a Festivalului Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni a avut loc sâmbătă, pe 15 iunie şi a fost organizat de Primăria Dumbrăveni în cadrul Centrului Cultural.

Au fost prezenti eminescologi, scriitori, membri ai Academiei Române și ai Academiei de Științe din Chișinău. Manifestările au avut loc în parcul din Dumbrăveni, moment în care au fost dezvelite trei busturi: al omului politic Mihail Kogălniceanu şi ale academicienilor Mihai Cimpoi şi Eugen Simion.

De asemenea, în cadrul festivalului a fost prezentat şi un manual de limba română, din anul 1921, în care se menţionează că poetul nostru naţional Mihai Eminescu s-a născut la Dumbrăveni. Invitatii de seama din cadrul acestui eveniment au fost Secretarul Academiei Regale a Belgiei scriitorul Jacques de Decker și academicianul profesor francez Serge Fauchereau.

Au răspuns invitației organizatorilor Conf. univ. dr. Mireille Rădoi, Director General al Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, Conf. univ. dr. Ioan Cristescu, Director General al Muzeul Național al Literaturii Române și academicienii Maia Simionescu, Mihai Cimpoi, Eugen Simion, Vicepreședintele Victor Voicu și Vasile Tărâţeanu de la Cernăuţi. Printre oaspeţii din Republica Moldova s-au remarcat Directorul Institutului de Filologie din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei Vasile Bahnaru şi doctorul în filologie, conferențiar universitar, Director Adjunct al Institutului de Filologie Nina Corcinschi.

Cu ocazia acestui eveniment, academicianul Eugen Simion a lansat trei cărţi, respectiv „Convorbiri cu Petru Dumitriu”, „În ariergarda avangardei” şi „Moartea lui Mercuţio”.

Romfilatelia a avut onoarea de a lansa două întreguri poștale cu timbru marcă fixă, ilustrându-i pe academicienii Eugen Simion și Mihai Cimpoi. Romfilatelia, în semn de prețuire și respect față de Eugen Simion, sub egida „Oameni, fapte, valori”, proiect care promovează personalități de excepție, mari creatori sau păstrătorii identității românești, a introdus în circulație un întreg poștal destinat corespondenței marelui public, piesă filatelică de colecție, etalată în mapa specială, realizată pentru Festivalul literar „Mihai Eminescu”, Ediția a XII-a.

Pentru meritele sale pe tărâmul criticii și istoriei literare, Mihai Cimpoi a fost distins cu titlul Maestru al Literaturii (1992), Premiul de Stat (1994), cu medalia jubiliară „Mihai Eminescu” (2000), cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor (2014), cu „Ordinul Serviciul Credincios” în grad de cavaler al României. A primit de asemenea titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Tiraspol, Bălţi (R. Moldova), Oradea, Alba Iulia (România), Om Emerit al Republicii Moldova (2013).

În cadrul evenimentului, s-a comemorat împlinirea a 130 de ani de la trecerea în neființă a lui Mihai Eminescu prin lansarea unui album filatelic, realizat de Romfilatelia și dedicat „poetului nepereche” al românilor, în prezența Academiei Române și din Republica Moldova, a oamenilor de cultura și a oficialităților locale.

Într-o compoziție grafică impresionantă, alături de textele care rezumă cele mai importante momente ale vieții „luceafărului poeziei românești”, se regăsesc mărci poștale din perioada 1939 (80 de ani de la prima emisiune) – 2017, care ilustrează chipul poetului, precum și mărci poștale cu imaginile portret ale unor personalități marcante din literatura și critica literară românească, cum ar fi: George Călinescu, Titu Maiorescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Ioan Slavici sau Perpessicius.

Prețiozitatea albumului este susținută de asemenea de prezența între filele sale a unor reproduceri de lucrări de autor, cum sunt gravura „Mihai Eminescu”, realizată de Ion Octavian Penda și desenul liric romantic al Ligiei Macovei, destinat să ilustreze versurile poeziei „Atât de fragedă”. Reproducerea este realizată pe carton special, destinat utilizării de către artiști gravori.

În „cuvântul înainte” scris de reputatul om de cultură, academicianul Eugen Simion, este reprezentată astfel ceremonia de astăzi „o comemorare care sensibilizează pe toți cei care cred că Eminescu este un mare poet care reprezintă geniul românesc, adică modul nostru de a fi și de a ne situa în lume”.

În cadrul evenimentului a fost menționat faptul că în anul 2020, Primăria Dumbrăveni va inaugurat Centrul Cultural „Eugen Simion”.

Ediția de anul acesta a Festivalului Literar „Mihai Eminescu” , lansarea albumului și a celor două întreguri poștale cu timbru marcă fixă fac parte din seria de evenimente organizate de Primăria Comunei Dumbrăveni, la care se adaugă proiecte sociale și investiții, cu scopul de a înscrie localitatea pe lista așezărilor moderne din Europa.

Alături de Romfilatelia, Primăria Comunei Dumbrăveni a înscris pe harta culturală a Europei adevăratele valori ale unei localități istorice atestată documentar de peste jumătate de mileniu.

Ediţia din acest an a avut şi un moment artistic, asigurat de naistul Nicolae Voiculeţ.