Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

Filatelia românească a sărbătorit trei decenii din istoria Coroanei Române

Sâmbătă, 18 ianuarie,  într-o atmosferă de gală, Familia Regală a României  a sărbătorit trei decenii de prezenţă şi de activitate neîntreruptă, în ţara sa.

Romfilatelia a dedicat acestui eveniment un întreg poștal intitulat Trei decenii din istoria Coroanei Române.

Anul 2020 a început cu o sărbătoare importantă pentru Casa Regală a României și se înscrie în istoria recentă a României. La 18 ianuarie 1990, pășea pentru prima oară pe pământ românesc Principesa Margareta a României.

Cu ocazia acestui eveniment, Romfilatelia a fost invitată de către Casa Regală a României la concertul de gală găzduit de Ateneul Român, sărbătorind treizeci de ani de la întoarcerea Familiei Regale în țară.

Concertul, de înaltă ținută artistică, s-a bucurat de prezența a 700 de personalități din viața politică, diplomatică, economică, științifică, culturală și din societatea civilă românească, alături de Corpul Diplomatic acreditat la București, printre cei prezenți fiind Ambasadorii Marii Britanii, Statelor Unite ale Americii, Franței, Germaniei, Armeniei, Egiptului și de cincizeci de personalități din țări europene și din SUA, Sir George Iacobescu, primul român decorat de Regina Elisabeta a II-a Marii Britanii, a venit special de la Londra.

Concertul de gală a fost deschis de Alteța Sa Regală Principesa Sofia, care a adresat un cuvânt participanților, aducând omagiu surorii sale, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române. A fost apoi intonat Imnul Regal.

Au evoluat strălucit Camerata Regală și Corul Regal, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, unul dintre cei mai respectați șefi de orchestră din România, cu o carieră remarcabilă în România și în lume. Stelele concertului au fost pianista Alexandra Dăriescu, violonistul Remus Azoiței, soprana Valentina Nafornița, tenorul Teodor Ilincăi și, invitată de onoare, soprana Nelly Miricioiu.

În continuarea concertului a avut loc o recepție la Palatul Regal, în cadrul căreia, cu un tort cu stema Casei Regale a României şi vinul Reginei, lansat special pentru această sărbătoare, s-au aniversat cei 30 de ani de la reîntoarcerea Familiei Regale în România.

Tortul a fost adus în sala Palatului Regal pe muzica interpretată de grupul psaltic Tronos, al Patriarhiei Române, condus de arhidiaconul Mihail Bucă. Majestatea Sa Margareta a cerut un bis din partea psalților, care au închis seara de la Palatul Regal.

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search