FAZANI

Romfilatelia continuă seria proiectelor dedicate Faunei, una dintre cele mai apreciate tematici în rândul colecționarilor, prin emisiunea de mărci poștale Fazani, care va intra în circulație vineri, 22 mai 2020. Emisiunea este o premieră filatelică deoarece toate cele patru timbre ale seriei sunt dedicate exclusiv fazanilor.

Fazanii fac parte din familia Phasianidae, alături de prepelițe, potârnichi și alte specii înrudite formând o familie foarte numeroasă, cu peste 200 de specii răspândite în regiunile tropicale și temperate ale globului. Centrul principal de dispersie al familiei este Asia.

Fazanul auriu – Chrysolophus pictus (Linnaeus, 1758), redat pe timbrul cu valoarea nominală de 1,90 lei, este originar din Asia, Mongolia și centrul Chinei, unde trăiește în zone împădurite. Ca specie ornamentală a fost introdus în Europa în secolul al XV-lea, în principal datorită penajului masculilor, deosebit de frumos. Podoabele cele mai alese sunt coroana aurie, care acoperă creștetul, un guler impresionant, pe care posesorul îl poate înfoia în timpul dansului nupțial, pentru a impresiona femela și o coadă lungă de aproape un metru. Georges Cuvier (1769-1832) arăta că descrierea păsării Phoenix pe care o găsim la Pliniu cel Bătrân (23-79) este probabil cea a fazanului auriu. În secolele trecute a fost foarte căutat pentru colecțiile din Europa. Astăzi este crescut în captivitate, unde pare să se fi adaptat foarte bine. În fazanerii sunt mai frecvent întâlnite două varietăți de culoare, auriu pe roșu și auriu pe galben. Femelele tinere depun până la 12 ouă într-o pontă, iar cele adulte pot fi stimulate să depună până la 40 de ouă, care pot fi incubate artificial. Incubația durează 21 de zile.

În sălbăticie preferă pădurile tinere de bambus. Se hrănesc cu diferite specii de plante, inclusiv cu florile câtorva specii de la rododendron, insecte, păianjeni, alte nevertebrate mici și în general sunt omnivore.

Din punct de vedere al statutului de ocrotire, fazanul auriu este încadrat pe Lista Roșie Internațională a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN) la categoria preocupare minimă (LC).

Fazanul diamant – Chrysolophus amherstiae (Leadbeater, 1829), ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei, trăiește în zonele înalte din Asia, în sud-vestul Chinei și Myanmar, unde populează versanții munților la altitudini cuprinse între 2000 m și 3500 m altitudine, ajungând în unele zone înalte ale Tibetului și până la 6000 m altitudine. Biotopul preferat este reprezentat de desișurile și pădurile de bambus.

Penajul masculului este deosebit de frumos. Are un guler alb în jurul gâtului și o coadă foarte lungă, ale cărei pene ornamentale pot ajunge până la un metru. Femela depune până la 12 ouă, pe care le clocește 22-23 de zile. Aceste păsări se hrănesc cu plante, dar și cu nevertebrate mici. Numele speciei a fost dat în onoarea contesei de Amherst, soția guvernatorului din Bengal, William Pitt Amherst, cel care, în 1828 a trimis la Londra primul exemplar viu din această specie.

Pe Lista Roșie Internațională (IUCN), această specie are un efectiv stabil și este evaluată la categoria îngrijorare minimă (LC).

Fazanul regal – Syrmaticus reeversii (Gray, 1829), reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei, populează stepele și semi-deșerturile din centrul și nord-estul Asiei, și anume în nordul Afghanistanului, nord-estul Chinei, Kașmir, Iran, Kazahstan, Kârgâzstan, Mongolia, Pakistan, Rusia, Turkmenistan și Uzbekistan.

Penajul este strălucitor, auriu-solzat la mascul, a cărui coadă colorată în nuanțe de galben cu alb și negru poate atinge 2 m lungime. Dimorfismul sexual este foarte pronunțat, femela fiind gălbuie. Fazanii regali sunt agresivi față de oameni, animale și chiar față de alte specii de fazani. Sunt păsări rezistente la căldură și la frig. Dieta lor este variată, consumând semințe de plante sălbatice dar și cultivate. Uneori își completează dieta cu insecte, larve și alte animale mici terestre. Sunt foarte bine crescute în captivitate. Femela depune 7-14 ouă în aprilie, iar incubația lor durează 24-25 zile. Numele acestei specii a fost dat în onoarea naturalistului englez John Reeves, care, în anul 1831, a adus primele exemplare vii ale acestei specii în Europa.

Din cauza pierderii habitatului, prin defrișări masive, a vânătorii pentru hrană și pentru penele din coadă, acest fazan este evaluat ca vulnerabil pe Lista Roșie IUCN.

Fazanul verde, sau fazanul japonez Phasianus versicolor Vieillot, 1825, reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei, este după unele surse o subspecie a fazanului comun, în timp ce altele îl separă ca specie distinctă. Masculul are un penaj caracteristic verzui întunecat, în timp ce femela este mai mică și mai puțin intens colorată.

Este răspândit în câteva insule din arhipelagul Japoniei, cum sunt Honshu, Shikoku și Kyushu, precum și alte câteva insule mai mici. A fost introdus ca specie de interes cinegetic în Hawaii și America de Nord. Populează zonele împădurite, marginile de păduri, zonele cu tufișuri și chiar pășuni și zone antropizate. În arealul său nativ este o specie comună, larg răspândită. Populațiile introduse în vestul Europei au hibridat intens cu cele de fazan comun astfel încât coloritul verde original nu mai există în acest areal.

Fazanul comun sau fazanul de vânătoare Phasianus colchicus (Linnaeus, 1758), ilustrat pe plicul „prima zi”, este fazanul tipic, cel mai cunoscut și cel mai răspândit în zilele noastre, pe care Linnaeus, părintele sistematicii moderne l-a numit Phasianus colchicus, fazanul de Colchida. Legenda spune că odată, demult, câteva păsări, care aparțin astăzi populației occidentale, fără colier alb, au fost aduse în Grecia de argonauți. Numele de fazan derivă din cuvântul latinesc Phasianus și care vine din numele grec Phasiornis: pasărea de Phasis, numele unui fluviu din provincia veche Colchida, la est de Marea Neagră (în Crimeea), unde, poate, argonauții greci au descoperit această pasăre. Repartiția actuală nu infirmă deloc această ipoteză. Se presupune că romanii l-au introdus în Anglia. Înainte ca omul să modifice repartiția sa, arealul lui se întindea din Asia Mică până în China Orientală și Coreea. În Statele Unite a fost introdus înainte de 1790. Un lot al aceleași specii, dar cu gâtul alb, din China și Mongolia, a fost introdus în jur de 1857. A fost introdus cu succes în Noua Zeelandă, în Hawaii, Samoa etc., precum și în România, unde este mult apreciat de către vânători.

Are un puternic dimorfism sexual și este o specie poligamă. Femela clocește pe solul înierbat 24 de zile în lunile aprilie-iunie. Ponta conține 9-15 ouă. În timpul zilei caută hrană pe câmpuri prin semănături, iar noaptea se retrage în pădure, dormind în copaci. Până în prezent se cunosc aproximativ 34 de subspecii, precum și numeroase varietăți crescute în captivitate.

 

Romfilatelia mulțumește Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.