FAUNÃ MONTANÃ – Emisiune comunã ROMÂNIA-SPANIA

4.1.1De-a lungul istoriei, între România şi Spania, chiar dacã sunt situate la extremitãţile continentului european, au existat interesante puncte comune.

Personalitate a istoriei latinitãţii, împãratul Traian s-a nãscut în Andaluzia.

În Moldova lui Ștefan cel Mare erau trimişi ambasadori de la Curtea Castiliei.

Începuturile relaţiilor diplomatice hispano-române dateazã din secolulal XV-lea, când voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara şi regele Alfonso al V-lea de Aragon au încheiat un tratat de colaborare.

Spania a recunoscut independenţa de stat a României la 12 aprilie 1880, bravura şi curajul armatei române fiind excelent redate de corespondenţii de presã spanioli. Se pun astfel bazele relaţiilor diplomatice româno-spaniole, data de 23 iunie 1881 marcând înfiinţarea, la Bucureşti, a Legaţiei Regatului Spaniei, condusã de Juan Pedro de Aladro, însãrcinat cu afaceri. Dupã încheierea primei convenţii comerciale între cele douã ţãri, în 1908, România a iniţiat, în 1911, demersurile pentru înfiinţarea Legaţiei României în Spania, eveniment produs la 15 iunie 1913, sub conducerea lui George Cretzianu, în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar.

În 1885 se înfiinţeazã cel dintâi Consulat al României în Spania (un consulat onorific), la Barcelona, ridicat, ulterior, la rangul de Consulat General în anul 1895. A urmat crearea de noi Consulate Onorifice la Cádiz (1890) şi Valencia (1913), iar dupã Primul Rãzboi Mondial, vor fi înfiinţate Consulate Onorifice ale României în oraşele Bilbao, Cartagena, Las Palmas, Malaga şi San Sebastian. La Madrid se înfiinţeazã un Consulat General.

În perioada interbelicã, relaţiile bilaterale româno-spaniole au fost caracterizate printr-o stare de normalitate, atât în plan economic cât şi politic.

În 1946, relaţiile dintre cele douã ţãri sunt întrerupte, iar în 1967, a fost semnat, la Paris, Acordul privind înfiinţarea de reprezentanţe consulare şi comerciale în cele douã capitale, conduse de miniştri plenipotenţiari.

Zece ani mai târziu, în 1977, misiunile diplomatice ale celor douã ţãri sunt ridicate la rang de ambasadã.

Ca reper vizibil al bunelor relaţii dintre cele douã ţãri în domeniul filatelic, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea comunã de mãrci poştale România-Spania cu tema Faunã montanã, iar pentru ilustrarea acesteia au fost aleşi Cerbul Carpatin şi Ibexul Spaniol.

Cerbul carpatin (Cervus elaphus) – trãieşte în estul şi sud-estul Europei şi este cea mai mare specie de vânat. Masculul are coarne puternice, bine conturate care cad anual (în februarie sau martie). O pereche de coarne are nevoie de cinci luni pentru a creşte.

Cerbul are culoarea brunã, cu o nuanţã de gri pe piept, omoplaţi şi coapse. Abdomenul are culoarea maronie spre negru. Uneori cerbul are pete foarte mici, deschise la culoare, în jurul şirei spinãrii şi pe pãrţile laterale ale corpului.

Iarba reprezintã cea mai importantã sursã de hranã. Deoarece habitatele naturale sunt din ce în ce mai perturbate, deseori se constatã comportamente inadecvate ale animalului, comportamente ce transformã nobilul cerb într-un animal dispreţuit sau animal problemã. În consecinţã, legile naţionale şi internaţionale protejeazã aceastã specie.

Ibexul spaniol (Capra pyrenaica) este una din speciile de animale din Peninsula Ibericã.

Trãieşte în pãdurile şi tufişurile de medie şi înaltã altitudine, între 500 şi 2500 m, în zone ca Sierra Nevada, Gredos, Cazorla, Guadarrama, Serania de Cuenca şi în unele zone montane din Cataluña.

Aceastã specie are simţurile mirosului şi auzului foarte bine dezvoltate şi datoritã copitelor, special adaptate, poate urca pe pietre şi sãri pe stânci aproape verticale. Se grupeazã în cete numeroase care reunesc atât femele cât şi masculi. Este o specie ierbivorã, iar pe timpul iernii migreazã în cãutare de adãpost.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, specia a intrat în regresiune. Regele Alfonso al XIII-lea a creat în anul 1905, Refugiul Regal de Vânãtoare din Sierra de Gredos, pentru a limita vânãtoarea în zonã.

În 1950 au început a se înfiinţa rezervaţii menite sã limiteze efectele pericolului de dispariţie a speciei. Astãzi, specia figureazã în Anexa III a Convenţiei de la Berna şi în Anexa V a Directivei Consiliului European privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faunã şi florã sãlbaticã.

 

Mulţumim Muzeului Naţional de Istorie Naturalã „Grigore Antipa“ pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mãrci poştale. Suportul fotografic al emisiunii a fost asigurat de Silviu Matei.

Data Aparitie:2012-10-19

Fauna_Mont_Rom_Spa_box