DESIGN 50

Romfilatelia introduce în circulație miercuri, 11 decembrie a.c., emisiunea de mărci poștale Design 50, pentru a marca jubileul înființării sistemului de învățământ superior de design în România.

„Designul a devenit cel mai puternic mijloc prin care omul își formează instrumentele și mediul
(și prin extensie, societatea și pe el însuși)”.

Victor Papanek – „Design pentru lumea reală” 

În anul 1969, se înființează la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București secția de FORME INDUSTRIALE, sau ESTETICA FORMELOR INDUSTRIALE, care pregătea specialiști în domeniul designului, ca suport pentru o strategie economică, ce presupunea crearea și implementarea pe piața internă și internațională a unei viziuni noi – la acea vreme: produsul original integrat. Acest lucru devenea imperativ pentru tranziția dinspre „producția sub licență”, către cea de produse proprii, noi, originale și inovative.

Primii profesori, care au fondat structura și conținutul acestui nou tip de învățământ, formare și educare profesională au fost: arh. Paul Bortnovski și artiștii Ion Bitzan și Vladimir Șetran, secondați de specialiști în domeniile ergonomiei, al tehnicii și tehnologiilor, al marketingului și al strategiilor de piață.

De atunci, au fost formate 46 de generații de creativi în domeniul designului, dintre care mulți au devenit profesioniști de elită, recunoscuți atât în mediul românesc cât și în cel internațional, prin carierele de prestație excepțională, prin premiile obținute la prestigioase concursuri de design sau inovație, sau prin recunoașterea instituțională a meritelor deosebite în dezvoltarea modelelor noilor paradigme, prin  DESIGN.

În afara elitelor, designul românesc s-a remarcat prin inovație, creativitate și viziune de perspectivă, în planul performanțelor profesionale prin realizarea de produse competitive pe piețele globalizate.

Conceptul coliței dantelate, cu valoarea nominală de 28,50 lei se bazează pe evidențierea formelor geometrice primare care compun logo-ul DESIGN 50. Este o viziune care integrează elemente plastice folosite în toate ramurile designului. Culorile folosite, exprimă bucuria prilejuită de aniversarea a 50 de ani de învățământ de design românesc. Elementele grafice ce încadrează timbrul, sunt specifice unor teme de basic design.