Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

Ceramica Românească III

timbreceramicaromaneascaIIIRomfilatelia a introdus în circuitul poștal o serie de timbre uzuale ce reprezintă obiecte de ceramică românească.
Olăritul este unul dintre cele mai vechi meșteșuguri din lume. Încă din timpuri străvechi, el a simbolizat tot ce era legat de viața spirituală.
De-a lungul timpului, olăritul a evoluat în cadrul societăților ce aveau un model sacralizat al lumii, arta realizării vaselor ceramice fiind, în general, transmisă din tată în fiu, de mii de generații.
Meșteșugul olăritului pe teritoriul României datează aproximativ din mileniul al VI-lea î.Hr.
Prin formă, proporții, decor și cromatică, ulcioarele reprezintă inventivitatea tehnică și inspirația olarilor care au adaptat influențele greco-romane și, mai târziu, ale populațiilor migratoare, dar au păstrat specificul arealului românesc.
Simbolurile folosite sunt cele solare, cum ar fi capul de berbec stilizat sau calul înaripat, iar șarpele reprezentat în spirală este simbolul evoluției cosmice pozitive.
Obiectele de ceramică au însoțit comunitățile umane de-a lungul mileniilor, fiind prezentate la toate manifestările de spiritualitate ale poporului român.
Ceramica, în ansamblul ei, prin formele și simbolurile reproduse, reprezintă o deschidere și o invitație sufletească spre orizonturile mistice ale culturii ancestrale.
Timbrul cu valoarea nominală de 30 bani prezintă ceramică din Leheceni, Bihor.
Timbrul cu valoarea nominală de 50 bani înfățișează ceramică din Vlădești, Vâlcea.
Timbrul cu valoarea nominală de 1 leu reprezintă un ulcior de nuntă din Curtea de Argeș, Argeș.
Timbrul cu valoarea nominală de 1,20 lei ilustrează un vas din ceramică din zona Vama, Satu Mare.
Timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei prezintă o ceramică din zona Bârsa, Arad.
Timbrul cu valoarea nominală de 2,50 lei pune în valoare ceramica din Corund, Harghita.
Timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei înfățișează un ulcior din Valea Izei, Maramureș.
Splendidele vase ceramice reproduse pe timbre fac parte din colecția Muzeului Țăranului Român.

Data Aparitie:2005-11-24

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search