 |
Sfintele Paști 2009
Ca în fiecare an, cu ocazia Sfintelor Paști sau Învierea Domnului, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale dedicată acestui eveniment: Sfintele Paști 2009, cea mai importantă Sărbătoare religioasă a anului.
Imaginile reproduse pe timbrele emisiunii filatelice (Răstignirea, Învierea, Înălțarea), au fost alese de pe iconostasul Bisericii „Sf. Gheorghe”, vechea Catedrală Mitropolitană din Iași.
În anul 1999, Înalt Preasfințitul Daniel a adăugat acestei Bisericii și hramul Sf. Cuvioasa Teodora de la Sihla.
În luna noiembrie a anului 2006, din cauza lucrărilor de consolidare a Catedralei Mitropolitane din Iași, au fost strămutate aici, temporar, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Miracolul Învierii Domnului, gândurile bune din Săptămâna Patimilor și lumina Sărbătorii Paștelui trebuie să ne însoțească în permanență în drumurile în care, cu siguranță, vom găsi împlinirea speranțele noastre.
Începând cu 26 februarie 2009, emisiunea filatelică Sfintele Paști 2009 va putea fi achiziționată de la toate magazinele Romfilatelia din București și din țară.
Pentru informatii suplimentare, va rugam contactati Biroul Relatii Publice:
T: 021 337 24 42
alina.dumitrache@romfilatelia.ro
valentin.gradescu@romfilatelia.ro
<< back
|
 |