 |
10 ANI DE LA INTRODUCEREA MONEDEI “EURO”
Euro, moneda unică europeană, a apărut pe piața monetară a lumii în urmă cu zece ani. Cu toate acestea, ideea unei monede comune a Uniunii Europene s-a născut mult mai devreme și anume în 1968, odată cu înființarea Uniunii Vamale.
Simbolul Euro (€) este inspirat din litera grecească epsilon, având ca punct de reper leagănul civilizației europene. La nivel grafic acest simbol este apropiat de litera E – prima literă din cuvântul cheie, Europa – cu două linii paralele la mijloc.
Cu ocazia împlinirii unui deceniu de la apariția monedei euro pe piața monetară internațională și ca un pas făcut de România în procesul de trecere la moneda unică, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale “10 ani de la introducerea monedei Euro”. Această emisiune filatelică va fi însoțită, în premieră pentru România, de o emisiune numismatică realizată de Banca Națională a României dedicată aniversării aceluiași eveniment.
Totodată a fost realizată și o mapă filatelico-numismatică, într-un tiraj limitat de 105 exemplare, conținând elemente filatelice speciale, precum și moneda de argint aniversară realizată de BNR.
Începând cu 30 ianuarie 2009, emisiunea filatelică va putea fi găsită în toate magazinele Romfilatelia din București și din țară.
Pentru informatii suplimentare, va rugam contactati Biroul Relatii Publice:
T: 021 337 24 42
alina.dumitrache@romfilatelia.ro
valentin.gradescu@romfilatelia.ro
<< inapoi
|
 |